Out of the box! (MAGNA CUM LAUDANUM)

Sunt unul dintre "taggeri". Lipesc etichete peste tot. Îmi plac ştiinţele exacte. Îmi plac ştiinţele naturale. Şi asta pentru că sunt exacte. Îmi place să prevăd în fiecare moment unde mă aflu, unde ajung şi cum pot să schimb în timp real un anumit curs al evenimentelor. Îmi place să mă joc cu determinismul evenimentelor. Mi-am dezvoltat o gândire speculativă, strategică. Ştiu cum să te gâdil ca să râzi, ştiu cum să te înţep să te doară. Te pot încânta şi dezgusta în egală măsură. Şi asta fiindcă ştiu să te ascult.
Odată ce te-ai deschis şi mi-ai spus câteva date relevante despre tine, răstimp de câteva conversaţii, pot să mă emulez după tine. să-ţi fiu plăcut sau antipatic, să mă admiri sau să mă dispreţuieşti, sau, de ce nu, să mă urăşti. Şi asta fiindcă îţi speculez slăbiciuinile. Cam mistic!
Nu e mistic deloc: dacă îţi plac 10 chestii diferite, cu o bună aproximaţie îţi vor place alte 20 de chestii înrudite de preferinţă intim, cu primele 10. Atunci înseamnă că am construit un algoritm. Merg pe o anumită "filieră" şi îţi intru sub piele, de exemplu.
Acum să generalizăm: Ce mă face antipatic sau simpatic e doar felul în care mă percepi. Îţi place să interacţionezi cu mine sau nu îţi place să interacţionezi cu mine. Dar când eu joc un algoritm, creierul tău îl percepe ca o afinitate.
E un lucru interesant cu creierele noastre. Defapt creierele noastre ne limitează, în loc să ne lumineze percepţia. Creierelor noastre le plac algoritmii şi patternurile. De asemenea, le plac buclele de evenimente şi situaţii. De aia ne place şi muzica. Muzzica e o funcţie matematică cu repetiţie. Muzica care ne place conţine structuri repetitive. E ca un trigger pentru creierele noastre, această structură repetitivă. ca să reţii o melodie, ai nevoie de un refren, care fiind refren, se tot repetă. Noi reţinem refrenul şi dacă refrenul e plăcut, după gusturile noastre, îl reţinem şi apreciem melodia ca plăcută.
Creierele noastre nu prea pot evada din închisoarea buclelor (cu înţelesul de "loops"), algoritmilor sau finalităţilor şi patternurilor. Creierele asociază mereu, şi capacitatea de asociere e măsurată sub formă de IQ. Cu cât te pricepi mai bine să clasifici, să asociezi şi să recunoşti şiruri recurente, au atât scorul tău la inteligenţă va fi mai mare. Şi asta nu ţine de cât de bine ştii să socoteşti, ci de cum te orientezi în viaţă.
Ieşirea din buclă sau evadarea din patternuri, după caz, e o facultate aproape inaccesibilă creierului sănătos. Mai cu seamă toate geniile au avut probleme psihice. Geniile din artă, de exemplu, au preferat tulburările bipolare, maniaco-depresive şi când latura maniacală prevala în faţa laturii depresive, atunci ei aveau maximul de creativitate. Deci creativitatea are la bază maladia si mania. Şi oarecum - compulsivitatea.
O imaginaţie debordantă este un semn de predispoziţie către dezechilibre paranoido-schizofrenice. Si asta fiindcă nici cercetătorii, dar mai ales nici creierul nu poate trage o linie groasă între unde se termină imaginaţia şi unde începe realitatea. It's all about electrical pulses and how do they spread through your brain.
Unii îşi provoacă involuntar ieşirea din "loop" cu alcool sau cu droguri. De regulă artiştii, creatorii, erau nişte persoane puternic înclinate către extreme şi către vicii, în special droguri, alcool şi sex. Sau toate simultan. Şi asta fiindcă era singura metodă prin care un acoperiş putea fi albastru, nişte note ascuţite de vioară puteau provoca emoţii intense, nu disconfort şi asa mai departe.
Anumite substanţe combinate cu anumite predispoziţii generează nişte combinaţii care pot schimba chiar lumea, dar pentru asta trebuie să fii dinainte un om excepţional. Un personaj mediocuru care fumează oregano etnobotanic nu va obţine decât eventual o intoxicaţie severă cu monoxid la finalul unor îndelungi cruciade cu monoxid împotriva ultimilor neuroni rămaşi vigilenţi. Etilismul cronic precoce spontan, nedublat de niciun dar e doar o cale mai sigură către ciroză. Fumatul către demenţă sau cancer.
Pe islaz, prin sant, prin cimitire se întinde veste-ngrozitoare, printre fumatorii de oregano, salvie, caramel si alte buruieni de curte. În ciuda urletelor, blestemelor si judecatilor eronate pe care am sa le primesc din partea unor comentatori, consider fumatul de iarba de orice fel un cretinism absolut. Fiindca:
Condimentele de la spice shop au aceleasi proprietati pe care le au orice ierburi care pot fi fierte. Prin fum se degaja o cantitate mai mare de monoxid de carbon decât în cazul unei tigari obisnuite, fiindca tigara obisnuita are tutunul taiat milimetric pentru o ardere completa. Unii o fumeaza la narghilea. La nerghilea fumul este mai curat, dar tot este bogat in monoxid de carbon, si anume tot 95% monoxid de carbon tragi in carcasa.
Amatorii cu "fum în cabina" confunda efectul monoxidului cu cel al unor principii active din planta cu 7 frunze, parându-li-se ca ar fi cam la fel, lucru care arata cât de departe sunt cu discernamântul.
N-ai nevoie de droguri. Decât daca ai cancer!
Vrei droguri? Fa cancer mai întâi!
Ideea acestui blog însă e alta: Pentru a fi un om excepţional, ca să ieşi din buclă, trebuie să schimbi perspectiva de a privi lucrurile. Orice problemă trebuie privită ca o nouă poartă către mai departe. Pe principiul hedonismului, trebuie antrenată provocarea indiferent de rezultate şi schimbarea interpretării rezultatelor până când finalitatea ne convine. Eşecul nu e o finalitate ci doar o altă usă către finalitatea pe care ne-o dorim. Să acceptăm eşecul ca o provocare originală de a obţine altfel un anume rezultat. Altfel rămânem calaţi în buclă. Şi când avem mai multe bucle, le adunăm şi obţinem un pattern sau un algoritm. Dar noi nu vrem algoritmi pentru că ne plictisesc. Putem mai mult.
Asta înseamnă că trebuie să schimbăm mereu perspectiva când nu ne convine ceva şi să ne poziţionăm vizavi de problemă astfel încât să ne convină de minune. Să considerăm că defapt suntem de partea echipei adverse.
Religiile creştine şi religiile în general ne fac să greşim! Noi datorită religiei considerăm că Dumnezeu ne ajută sau ne bate, după bunul lui plac, asta transformându-l într-un dumnezeu meschin şi...cam dubios, în timp ce noi suntem marionetele, păpuşile lui. Dumnezeu este de vină că noi suntem cum suntem, avem necazuri sau ne creăm probleme. Îi cerem prin rugăciune să nu-şi mai bată joc de noi şi să ne ierte sau să ne ajute, inclusiv la furat, futut, înşelat!
hahaha!
Aici dogmele religioase iau numele Domnului în deşert, fiindcă Dumnezeu nu greşeşte şi voinţa lui este deja o decizie, nu un moft divin.
Consecvent, decizia divină fiind justă şi corectă, noi ar trebui să ne rugăm pentru a putea înţelege şi folosi cum se cuvine acţiunea divină, drept urmare rugăciunea ar trebui să ne aibă ca obiect pe noi, nu pe doamne-doamne.
De aici, din nou, rezultă că percepţia noastră tradiţionalistă şi retrogradă e unul dintre pârghiile asupra cărora trebuie să acţionăm. Toate evenimentele sunt pozitive, doar percepţiile sunt negative sau pozitive, sau dacă doriţi, corecte sau greşite.
......puncte de suspensie!