Citindu-i pe clasici, fie ei scriitori sau omeni de arme şi onoare, de desprind următoarele concluzii subtile, dar cinice:
Toţi văd femeia la fel, o icoană a erotismului, un altar al frumuseţii şi o minune a voluptăţii şi inocenţei, în aceeaşi persoană, indiferent de cum arată şi de cât e de delicată/subtilă/educată. Ceea ce demonstrează clar şi fără putinţă de tăgadă că...THE BEAUTY IS IN THE EYE OF THE BEHOLDER (FRUMUSEŢEA E ÎN OCHII PRIVITORULUI).
Frumuseţea şi toate celelalte calităţi feminine nu putem preciza dacă există, ele fiind foarte efemere. Femeile au de regulă calităţi medii, atât în ceea ce priveşte intelectul, cât şi performanţele. Este demonstrat aproape ştiinţific că femeile care reuşesc în viaţă, o fac doar datorită testosteronului în exces:)), lucru confirmat de faptul că nimeni nu prea stă cu femeile virile:)), ele rămânând mereu singure.
Femeia cu o producţie normală de testosteron, drept urmare:)) e sortită existenţei pe lângă gospodărie. Oricum, femeia fiind prin definiţie un personaj iscoditor şi invidios, asupra ei planează nişte trăsături cărora bărbaţiilor nu le sunt accesibile la modul dual - prima ar fi Bisexualitatea: femeile în proporţie covârşitoare sunt bisexuale şi cele care nu s-au convins încă, n-au decât să fie niţel atente: femeile sunt interesate de alte femei, intorc capul pe stradă după alte femei, studiază alte femei cu o atenţie sporită faţă de bărbaţi. Un bărbat "spot"-uieşte la o femeie fizicul slender, sânii, si fundul, urmând apoi să-i sesizeze si chipul şi expresia generală a feţei. Femeile işi studiază "rivalele" până în cel mai mic detaliu, observă l acul de unghii şi câte zile i-au trecut celeilalte de la ultimul pensat, cât îi costă pantofii şi hainele şi cam de pe unde sunt aduse. Până şi cea mai plafonată gospodină îşi cumpără tot felul de zorzoane, cosmeticale redundante, gablonţuri. O femeie ştie exact câtă celulită are oricare alta dinprejurul ei, cât şi cum se chinuie să se întreţină la uun nivel acceptabil fiindcă intuiţia lor funcţionează foarte bine, dar din păcate pentru ele, doar la nivel homosexual, adică către o persoană de acelaşi sex cu ele. Bărbaţii, aşa cum am mai specificat, judecă cu o grilă de corectare foarte schematizată şi simplistă: Is she fuckable or not! independent de concluzia de la această chestiune, the second question arises: how problematic would be?
A doua trăsătură naturală şi perenă a femeii este invidia, aşa cum am început să argumentez mai sus. Invidia reprezintă un motor care îi încetineşte viteza către decreptitudine întru vârstă, deci are şi o latură benefică, DAR invidia se metamorfozează în egoism când se referă la partenerul de cămin.
Femeia trebuie să-i plătească în mod natural un tribut bărbatului, prin faptul că genialitatea bărbatului s-a emulat pe viziunea unui animal perfect-femeia, făcându-l aşa cum îl percepem. Şi cu cât asimilezi mai multă artă, cu atât viziunea ta asupra femeii va fi mai poetică. Femeile nu au capacitatea de a se pune în valoare de o manieră genială, nici pe ele, nici pe bărbaţii care le susţin, drept urmare nici nu veţi găsi nimic care să dovedească asta! În schimb, bărbaţii o fac mereu, de 2000 de ani cel puţin, pe cei cărora le oferă sufletul lor, fie femei sau bărbaţi. Este un fapt acceptat că oricare homosexual-artist despre care am auzit are un talent mai bun de a-şi exprima sentimentele superior oricărei femei. Femeile invidiază şi apreciază spoiala, de orice fel, drept urmare, tematica principală a două femei care fi-vor depăşind 25 de ani este GARDEROBA. Lumea se învârte în jurul bluzelor, rochiţelor, fustelor şi pantofilor.
Femeile pot fi ispitetite mai uşor de un bărbat însoţit, decăt de unul singur, atunci când se pune problema "agaţamentului". Un bărbat însoţit de o bunăciune voluptoasă poate agăţa o potenţială victimă mai uşor decăt unul care a venit cu colegul de servici la bere prin oraş. Femeia care caută să agăţe, va observa femeila care îi însoţeşte ţinta şi-şi va face nişte calcule privind bunăstarea, potenţa şi alte carqacteristici tehnicotactice masculine, doar privind la gagica cu care se afişează, drept urmare, dacă o femeie agăţată de un bărbat single nu ştie concret ce a agăţat, când agaţă un bărbat deja cuplat cu alta, are certitudinea că primeşte ceea ce a văzut. Aşa că bărbaţi, mergeţi la agăţat cu bunăciuni după voi:)) şi cel mai bine o puteţi face dacă bunăciunea aia e şi gagica voastră. Aşa se şi explică dilema absolut chinuitoare pentru bărbaţi că la agăţat: ori n-ai niciuna cu lunile, ori când faci o gagică, mai apar încă 100 de oportunităţi. Caută mereu să mergi la agăţat cu un "obiect al invidiei" după tine.
marți, 2 martie 2010
vineri, 26 februarie 2010
Out of the box! (MAGNA CUM LAUDANUM)
Sunt unul dintre "taggeri". Lipesc etichete peste tot. Îmi plac ştiinţele exacte. Îmi plac ştiinţele naturale. Şi asta pentru că sunt exacte. Îmi place să prevăd în fiecare moment unde mă aflu, unde ajung şi cum pot să schimb în timp real un anumit curs al evenimentelor. Îmi place să mă joc cu determinismul evenimentelor. Mi-am dezvoltat o gândire speculativă, strategică. Ştiu cum să te gâdil ca să râzi, ştiu cum să te înţep să te doară. Te pot încânta şi dezgusta în egală măsură. Şi asta fiindcă ştiu să te ascult.
Odată ce te-ai deschis şi mi-ai spus câteva date relevante despre tine, răstimp de câteva conversaţii, pot să mă emulez după tine. să-ţi fiu plăcut sau antipatic, să mă admiri sau să mă dispreţuieşti, sau, de ce nu, să mă urăşti. Şi asta fiindcă îţi speculez slăbiciuinile. Cam mistic!
Nu e mistic deloc: dacă îţi plac 10 chestii diferite, cu o bună aproximaţie îţi vor place alte 20 de chestii înrudite de preferinţă intim, cu primele 10. Atunci înseamnă că am construit un algoritm. Merg pe o anumită "filieră" şi îţi intru sub piele, de exemplu.
Acum să generalizăm: Ce mă face antipatic sau simpatic e doar felul în care mă percepi. Îţi place să interacţionezi cu mine sau nu îţi place să interacţionezi cu mine. Dar când eu joc un algoritm, creierul tău îl percepe ca o afinitate.
E un lucru interesant cu creierele noastre. Defapt creierele noastre ne limitează, în loc să ne lumineze percepţia. Creierelor noastre le plac algoritmii şi patternurile. De asemenea, le plac buclele de evenimente şi situaţii. De aia ne place şi muzica. Muzzica e o funcţie matematică cu repetiţie. Muzica care ne place conţine structuri repetitive. E ca un trigger pentru creierele noastre, această structură repetitivă. ca să reţii o melodie, ai nevoie de un refren, care fiind refren, se tot repetă. Noi reţinem refrenul şi dacă refrenul e plăcut, după gusturile noastre, îl reţinem şi apreciem melodia ca plăcută.
Creierele noastre nu prea pot evada din închisoarea buclelor (cu înţelesul de "loops"), algoritmilor sau finalităţilor şi patternurilor. Creierele asociază mereu, şi capacitatea de asociere e măsurată sub formă de IQ. Cu cât te pricepi mai bine să clasifici, să asociezi şi să recunoşti şiruri recurente, au atât scorul tău la inteligenţă va fi mai mare. Şi asta nu ţine de cât de bine ştii să socoteşti, ci de cum te orientezi în viaţă.
Ieşirea din buclă sau evadarea din patternuri, după caz, e o facultate aproape inaccesibilă creierului sănătos. Mai cu seamă toate geniile au avut probleme psihice. Geniile din artă, de exemplu, au preferat tulburările bipolare, maniaco-depresive şi când latura maniacală prevala în faţa laturii depresive, atunci ei aveau maximul de creativitate. Deci creativitatea are la bază maladia si mania. Şi oarecum - compulsivitatea.
O imaginaţie debordantă este un semn de predispoziţie către dezechilibre paranoido-schizofrenice. Si asta fiindcă nici cercetătorii, dar mai ales nici creierul nu poate trage o linie groasă între unde se termină imaginaţia şi unde începe realitatea. It's all about electrical pulses and how do they spread through your brain.
Unii îşi provoacă involuntar ieşirea din "loop" cu alcool sau cu droguri. De regulă artiştii, creatorii, erau nişte persoane puternic înclinate către extreme şi către vicii, în special droguri, alcool şi sex. Sau toate simultan. Şi asta fiindcă era singura metodă prin care un acoperiş putea fi albastru, nişte note ascuţite de vioară puteau provoca emoţii intense, nu disconfort şi asa mai departe.
Anumite substanţe combinate cu anumite predispoziţii generează nişte combinaţii care pot schimba chiar lumea, dar pentru asta trebuie să fii dinainte un om excepţional. Un personaj mediocuru care fumează oregano etnobotanic nu va obţine decât eventual o intoxicaţie severă cu monoxid la finalul unor îndelungi cruciade cu monoxid împotriva ultimilor neuroni rămaşi vigilenţi. Etilismul cronic precoce spontan, nedublat de niciun dar e doar o cale mai sigură către ciroză. Fumatul către demenţă sau cancer.
Pe islaz, prin sant, prin cimitire se întinde veste-ngrozitoare, printre fumatorii de oregano, salvie, caramel si alte buruieni de curte. În ciuda urletelor, blestemelor si judecatilor eronate pe care am sa le primesc din partea unor comentatori, consider fumatul de iarba de orice fel un cretinism absolut. Fiindca:
Condimentele de la spice shop au aceleasi proprietati pe care le au orice ierburi care pot fi fierte. Prin fum se degaja o cantitate mai mare de monoxid de carbon decât în cazul unei tigari obisnuite, fiindca tigara obisnuita are tutunul taiat milimetric pentru o ardere completa. Unii o fumeaza la narghilea. La nerghilea fumul este mai curat, dar tot este bogat in monoxid de carbon, si anume tot 95% monoxid de carbon tragi in carcasa.
Amatorii cu "fum în cabina" confunda efectul monoxidului cu cel al unor principii active din planta cu 7 frunze, parându-li-se ca ar fi cam la fel, lucru care arata cât de departe sunt cu discernamântul.
N-ai nevoie de droguri. Decât daca ai cancer!
Vrei droguri? Fa cancer mai întâi!
Ideea acestui blog însă e alta: Pentru a fi un om excepţional, ca să ieşi din buclă, trebuie să schimbi perspectiva de a privi lucrurile. Orice problemă trebuie privită ca o nouă poartă către mai departe. Pe principiul hedonismului, trebuie antrenată provocarea indiferent de rezultate şi schimbarea interpretării rezultatelor până când finalitatea ne convine. Eşecul nu e o finalitate ci doar o altă usă către finalitatea pe care ne-o dorim. Să acceptăm eşecul ca o provocare originală de a obţine altfel un anume rezultat. Altfel rămânem calaţi în buclă. Şi când avem mai multe bucle, le adunăm şi obţinem un pattern sau un algoritm. Dar noi nu vrem algoritmi pentru că ne plictisesc. Putem mai mult.
Asta înseamnă că trebuie să schimbăm mereu perspectiva când nu ne convine ceva şi să ne poziţionăm vizavi de problemă astfel încât să ne convină de minune. Să considerăm că defapt suntem de partea echipei adverse.
Religiile creştine şi religiile în general ne fac să greşim! Noi datorită religiei considerăm că Dumnezeu ne ajută sau ne bate, după bunul lui plac, asta transformându-l într-un dumnezeu meschin şi...cam dubios, în timp ce noi suntem marionetele, păpuşile lui. Dumnezeu este de vină că noi suntem cum suntem, avem necazuri sau ne creăm probleme. Îi cerem prin rugăciune să nu-şi mai bată joc de noi şi să ne ierte sau să ne ajute, inclusiv la furat, futut, înşelat!
hahaha!
Aici dogmele religioase iau numele Domnului în deşert, fiindcă Dumnezeu nu greşeşte şi voinţa lui este deja o decizie, nu un moft divin.
Consecvent, decizia divină fiind justă şi corectă, noi ar trebui să ne rugăm pentru a putea înţelege şi folosi cum se cuvine acţiunea divină, drept urmare rugăciunea ar trebui să ne aibă ca obiect pe noi, nu pe doamne-doamne.
De aici, din nou, rezultă că percepţia noastră tradiţionalistă şi retrogradă e unul dintre pârghiile asupra cărora trebuie să acţionăm. Toate evenimentele sunt pozitive, doar percepţiile sunt negative sau pozitive, sau dacă doriţi, corecte sau greşite.
......puncte de suspensie!
Odată ce te-ai deschis şi mi-ai spus câteva date relevante despre tine, răstimp de câteva conversaţii, pot să mă emulez după tine. să-ţi fiu plăcut sau antipatic, să mă admiri sau să mă dispreţuieşti, sau, de ce nu, să mă urăşti. Şi asta fiindcă îţi speculez slăbiciuinile. Cam mistic!
Nu e mistic deloc: dacă îţi plac 10 chestii diferite, cu o bună aproximaţie îţi vor place alte 20 de chestii înrudite de preferinţă intim, cu primele 10. Atunci înseamnă că am construit un algoritm. Merg pe o anumită "filieră" şi îţi intru sub piele, de exemplu.
Acum să generalizăm: Ce mă face antipatic sau simpatic e doar felul în care mă percepi. Îţi place să interacţionezi cu mine sau nu îţi place să interacţionezi cu mine. Dar când eu joc un algoritm, creierul tău îl percepe ca o afinitate.
E un lucru interesant cu creierele noastre. Defapt creierele noastre ne limitează, în loc să ne lumineze percepţia. Creierelor noastre le plac algoritmii şi patternurile. De asemenea, le plac buclele de evenimente şi situaţii. De aia ne place şi muzica. Muzzica e o funcţie matematică cu repetiţie. Muzica care ne place conţine structuri repetitive. E ca un trigger pentru creierele noastre, această structură repetitivă. ca să reţii o melodie, ai nevoie de un refren, care fiind refren, se tot repetă. Noi reţinem refrenul şi dacă refrenul e plăcut, după gusturile noastre, îl reţinem şi apreciem melodia ca plăcută.
Creierele noastre nu prea pot evada din închisoarea buclelor (cu înţelesul de "loops"), algoritmilor sau finalităţilor şi patternurilor. Creierele asociază mereu, şi capacitatea de asociere e măsurată sub formă de IQ. Cu cât te pricepi mai bine să clasifici, să asociezi şi să recunoşti şiruri recurente, au atât scorul tău la inteligenţă va fi mai mare. Şi asta nu ţine de cât de bine ştii să socoteşti, ci de cum te orientezi în viaţă.
Ieşirea din buclă sau evadarea din patternuri, după caz, e o facultate aproape inaccesibilă creierului sănătos. Mai cu seamă toate geniile au avut probleme psihice. Geniile din artă, de exemplu, au preferat tulburările bipolare, maniaco-depresive şi când latura maniacală prevala în faţa laturii depresive, atunci ei aveau maximul de creativitate. Deci creativitatea are la bază maladia si mania. Şi oarecum - compulsivitatea.
O imaginaţie debordantă este un semn de predispoziţie către dezechilibre paranoido-schizofrenice. Si asta fiindcă nici cercetătorii, dar mai ales nici creierul nu poate trage o linie groasă între unde se termină imaginaţia şi unde începe realitatea. It's all about electrical pulses and how do they spread through your brain.
Unii îşi provoacă involuntar ieşirea din "loop" cu alcool sau cu droguri. De regulă artiştii, creatorii, erau nişte persoane puternic înclinate către extreme şi către vicii, în special droguri, alcool şi sex. Sau toate simultan. Şi asta fiindcă era singura metodă prin care un acoperiş putea fi albastru, nişte note ascuţite de vioară puteau provoca emoţii intense, nu disconfort şi asa mai departe.
Anumite substanţe combinate cu anumite predispoziţii generează nişte combinaţii care pot schimba chiar lumea, dar pentru asta trebuie să fii dinainte un om excepţional. Un personaj mediocuru care fumează oregano etnobotanic nu va obţine decât eventual o intoxicaţie severă cu monoxid la finalul unor îndelungi cruciade cu monoxid împotriva ultimilor neuroni rămaşi vigilenţi. Etilismul cronic precoce spontan, nedublat de niciun dar e doar o cale mai sigură către ciroză. Fumatul către demenţă sau cancer.
Pe islaz, prin sant, prin cimitire se întinde veste-ngrozitoare, printre fumatorii de oregano, salvie, caramel si alte buruieni de curte. În ciuda urletelor, blestemelor si judecatilor eronate pe care am sa le primesc din partea unor comentatori, consider fumatul de iarba de orice fel un cretinism absolut. Fiindca:
Condimentele de la spice shop au aceleasi proprietati pe care le au orice ierburi care pot fi fierte. Prin fum se degaja o cantitate mai mare de monoxid de carbon decât în cazul unei tigari obisnuite, fiindca tigara obisnuita are tutunul taiat milimetric pentru o ardere completa. Unii o fumeaza la narghilea. La nerghilea fumul este mai curat, dar tot este bogat in monoxid de carbon, si anume tot 95% monoxid de carbon tragi in carcasa.
Amatorii cu "fum în cabina" confunda efectul monoxidului cu cel al unor principii active din planta cu 7 frunze, parându-li-se ca ar fi cam la fel, lucru care arata cât de departe sunt cu discernamântul.
N-ai nevoie de droguri. Decât daca ai cancer!
Vrei droguri? Fa cancer mai întâi!
Ideea acestui blog însă e alta: Pentru a fi un om excepţional, ca să ieşi din buclă, trebuie să schimbi perspectiva de a privi lucrurile. Orice problemă trebuie privită ca o nouă poartă către mai departe. Pe principiul hedonismului, trebuie antrenată provocarea indiferent de rezultate şi schimbarea interpretării rezultatelor până când finalitatea ne convine. Eşecul nu e o finalitate ci doar o altă usă către finalitatea pe care ne-o dorim. Să acceptăm eşecul ca o provocare originală de a obţine altfel un anume rezultat. Altfel rămânem calaţi în buclă. Şi când avem mai multe bucle, le adunăm şi obţinem un pattern sau un algoritm. Dar noi nu vrem algoritmi pentru că ne plictisesc. Putem mai mult.
Asta înseamnă că trebuie să schimbăm mereu perspectiva când nu ne convine ceva şi să ne poziţionăm vizavi de problemă astfel încât să ne convină de minune. Să considerăm că defapt suntem de partea echipei adverse.
Religiile creştine şi religiile în general ne fac să greşim! Noi datorită religiei considerăm că Dumnezeu ne ajută sau ne bate, după bunul lui plac, asta transformându-l într-un dumnezeu meschin şi...cam dubios, în timp ce noi suntem marionetele, păpuşile lui. Dumnezeu este de vină că noi suntem cum suntem, avem necazuri sau ne creăm probleme. Îi cerem prin rugăciune să nu-şi mai bată joc de noi şi să ne ierte sau să ne ajute, inclusiv la furat, futut, înşelat!
hahaha!
Aici dogmele religioase iau numele Domnului în deşert, fiindcă Dumnezeu nu greşeşte şi voinţa lui este deja o decizie, nu un moft divin.
Consecvent, decizia divină fiind justă şi corectă, noi ar trebui să ne rugăm pentru a putea înţelege şi folosi cum se cuvine acţiunea divină, drept urmare rugăciunea ar trebui să ne aibă ca obiect pe noi, nu pe doamne-doamne.
De aici, din nou, rezultă că percepţia noastră tradiţionalistă şi retrogradă e unul dintre pârghiile asupra cărora trebuie să acţionăm. Toate evenimentele sunt pozitive, doar percepţiile sunt negative sau pozitive, sau dacă doriţi, corecte sau greşite.
......puncte de suspensie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
